De-a foto v-ați ascunselea

În familie, unde copiii se simt cel mai în siguranță, este contextul perfect pentru ca ei să exerseze cooperarea.
Jucați-vă împreună cu copiii ”De-a foto v-ați ascunselea” și adaptați jocul în funcție de ceea ce vă propuneți să abordați împreună cu copilul: atenția la detalii, spiritul de echipă, comunicarea sau întărirea regulilor de utilizare responsabilă a tehnologiei (telefon, tabletă).
De ce aveți nevoie?
▶ Un obiect de dimensiuni mici sau medii (ex. o jucărie de pluș, o mașinuță, o carte etc.)
▶ Un telefon sau o tabletă cu funcție de fotografiere
▶ Un spațiu comun din casă (sufragerie, dormitor etc.) unde să se desfășoare jocul
Cum se joacă?
- Explicați tuturor celor care participă la joc că un obiect va fi ascuns de unul dintre participanți sau de o echipă, iar ceilalți vor trebui să îl găsească pe baza unor indicii, respectiv fotografii.
- Alegeți cine ascunde obiectul (ex. copilul, părintele sau împreună). Restul membrilor familiei așteaptă într-o altă cameră, fără să se uite.
- Persoana sau echipa care ascunde obiectul face 5 fotografii pentru a oferi indicii de ex:
- Detaliu cu obiectul
- Obiectul și o parte din locul unde e ascuns
- Mai mult din camera
- Aproape toată încăperea
- Vedere generală
- Chemați ceilalți membri ai familiei și arătați-le fotografia de detaliu, acordându-le timp să găseascaă obiectul. Dacă nu reușesc, arătați-le pe rând celelalte fotografii.
- Cei care găsesc obiectul sunt următorii care îl vor ascunde. Repetați jocul astfel încât fiecare să aibă șansa de a ascunde și de a căuta.
DE REFLECTAT
▶ Cum ne-am dat seama unde era ascuns obiectul?
▶ Ce fel de fotografie ne-a ajutat cel mai mult?
▶ Ce putem învăța despre cum oferim indicii clare sau cum cooperăm într-un joc?
▶ Ce reguli am putea avea când folosim telefonul pentru poze? (ex. să nu fotografiem persoane fără acordul lor, să nu postăm fără permisiune, să folosim telefonul în scopuri utile)
VARIAȚII
▶ Faceți provocarea mai dificilă – de exemplu, cu fotografii alb-negru sau fără să includeți obiectul în întregime în fiecare imagine.
▶ În loc să ascundeți un obiect, ascundeți un bilețel cu o provocare sau un mesaj de încurajare.
▶ Dacă aveți mai mulți copii, formați echipe și cronometrați timpul de căutare.
Sugestii
▶ Supravegheați folosirea telefonului – discutați împreună despre siguranța digitală și respectul pentru spațiul personal.
▶ Încurajați cooperarea, nu competiția – subliniați că fiecare rol (cel care ascunde, cel care caută) este important.
▶ Dacă apar frustrări în timpul jocului, opriți-vă și reflectați împreună: „Cum putem să facem jocul mai distractiv pentru toți?”
Alte activități pentru părinți
-
Borcanul cu miere
29.09.2026
Respectul de a spune mulțumesc și de a ne purta frumos
Vezi mai mult -
Micul meu colț de natură
29.09.2026
Respectul față de natură și mediul înconjurător
Vezi mai mult -
Jurnalul exploratorului (nivel preșcolari)
06.07.2026
Descriere Copilul primește un caiet în care desenează/scrie descoperirile din vacanță (o insectă, o plantă, o persoană, un loc sau un fenomen […]
Vezi mai mult



