„Cutia cu comori”

Dovleci și ursuleți pe o măsuță de toamnă

Tema

Respectul de a proteja natura prin refolosirea lucrurilor

 

Scop

Dezvoltarea respectului față de mediu și a creativității prin colectarea, explorarea și transformarea materialelor din natură sau a celor reciclate

 

Durată și vârstă

Durată: 2–3 zile (colectarea materialelor) + 30 de minute (activitatea propriu-zisă)

 

Materiale

o cutie de pantofi sau o cutie oarecare cu capac (pentru a fi „Cutia cu comori”),

materiale din natură curățate (frunze uscate, crenguțe, ghinde, pietricele), materiale reciclate curate (capace de plastic, role de carton de la hârtia igienică, nasturi vechi).

 

Pregătire

„Știai că natura este casa noastră mare și că trebuie să o respectăm? De asemenea, lucrurile vechi pe care nu le mai folosim nu trebuie aruncate imediat, pentru că ele au respectul de a fi refolosite sub formă de joc.”

 

Pași

  1. Vânătoarea de comori (Colectarea) Mergeți împreună într-o plimbare în parc (sau căutați prin casă) și strângeți materiale sigure. „Când luăm ceva din natură, o facem cu grijă, fără să rupem crengile verzi ale copacilor sau să stricăm florile”. Sortați împreună toate obiectele găsite (frunze, capace, pietricele) și așezați-le frumos în „Cutia cu comori”.
  2. Atelierul de magie și creația liberă Răsturnați comorile pe un covor sau pe o masă și lăsați copilul să construiască liber. Spuneți-i: „Folosește-ți imaginația și creează ce vrei tu din aceste materiale: un castel, un animăluț sau o floare magică!”. Dacă a ales role de carton și capace, poate construi o mașinuță sau un turnuleț. Lăsați-l să modifice, să strice și să reconstruiască de câte ori dorește, pentru că important este procesul de explorare.

 

Finalizare

Admirați creația împreună și adresați-i câteva întrebări pentru a-l încuraja să povestească:

„Ce ai creat tu aici?”, „Cum ai ales materialele?”, „Ce material ți-a plăcut cel mai mult să folosești?”

 

Variații

Provocați-l să construiască o temă anume: „O lume în miniatură în savană”, „Un acvariu cu pești din capace” sau „O mandală rotundă din frunze și pietricele”.

Dați-i o sarcină amuzantă: „Astăzi trebuie să inventezi ceva folosind doar 3 materiale din cutie!”

Alte activități pentru părinți