Eroul negocierii

Scop
Încurajarea copilului să își exprime punctul de vedere, să asculte opiniile celorlalți și să găsească soluții împreună prin negociere.
Durată și vârstă
Durată: 5-10 minute ( în funcție de vârsta copilului)
Vârsta: 4-6 ani
Materiale
obiecte sau situații care presupun alegeri (haine, jucării, cărți, activități, meniul zilei etc.).
Pregătire
Alegeți un moment potrivit (alegerea hainelor, a jocului sau a gustării) și oferiți-i copilului exact două variante clare și acceptabile pentru dumneavoastră (de exemplu: „Pentru astăzi la grădiniță alegi să te îmbraci cu tricoul roșu sau cămașa albastră? ”
Pași
- Exprimarea preferinței Rugați copilul să aleagă o variantă și să spună pe scurt de ce a preferat-o.
- Ascultarea activă Ascultați-l cu atenție și arătați-i că i-ați înțeles opinia, chiar dacă dumneavoastră ați fi vrut altceva.
- Negocierea (Soluția) Găsiți împreună o cale de mijloc (de exemplu: „Azi te poți îmbrăca cu tricoul, iar mâine cu cămașa”).
Finalizare
Întrebați-l cum s-a simțit când a putut să aleagă și să își spună părerea.
Variații
Rugați copilul să vă propună dumneavoastră două opțiuni, exersând la rândul lui ascultarea și acceptarea alegerii făcute.
Alte activități pentru părinți
-
Comunic, înțeleg, rezolv
29.09.2026
Curajul de a exprima emoțiile
Vezi mai mult -
Abc-ul emoțional al copilului meu (povești terapeutice)
29.09.2026
Grija pentru suflet prin povești cu tâlc
Vezi mai mult -
Play-date pentru socializare
29.09.2026
Curajul de a interacționa cu alți copii
Vezi mai mult
